Deziderat

Pot eu să schimb şi ale lumii margini?
Pot eu să merg pe drumul nu ştiu cui?
Nefericirea stă-n fiorii lini?
Sau merg pe drumul care nu-i?

Am obosit ca să mai fac şi lucruri
De care niciodată nimeni n-a ştiut.
Cum poţi să faci din eterice vânturi
O lampă care arde nevăzut?

Plouă şi mi se pare că soarele nu va mai răsări niciodată.
Universul întreg mă urăşte şi acum se răzbună:
Mă loveşte cu stropi de ploaie şi mă-ngroapă-ntr-o tăcere mată.
Vântul şi ploaia se ţin de mâini cauzându-mi o durere fină.

Trăim mai mult în aşteptare,
Căutăm acea memorie a trecutului
Adânc închisă în fiecare,
Uitată-n negura necunoscutului.

Încurcat în viitor, te refugiezi în trecut,
Rătăcind în labirintul miilor de posibilităţi pe care le-ai avut
Să-ţi schimbi destinul pe care l-ai ratat
Din cauza incapacităţii de a simţi ce ai visat.

În felul acesta îţi vei rata şi viitorul,
În cel mai scurt timp vei uita o dată pentru totdeauna.
Neputinţa-ţi va urla singură, vopsindu-ţi mormântul,
O cruce cu ramuri de iasomie îţi va fi luna.

Precum mareele, timpul se retrage, luând cu el victime,
Pentru a avansa din nou, depunându-l pe cel răpit
Care nu depăşise proba de a pluti pe valurile calme,
Pe un alt ţărm, diferit de cel ascuns în mit.

Limitele universului în care trăim
Ne fac să nu înţelegem esenţialul,
Estompaţi în imaterialitate murim,
Rătăciţi în incomprehensibilitate nu înţelegem finalul.

Drumul spre vis, locul unde totul nu pretinde a fi adevăr, ci este iluzie
Reprezintă o eliberare, o purificare, similară trecerii prin Purgatoriu.
Timpul este diferit, iar totul pare magie,
Nimic nu mai este la fel si ce a fost e derizoriu.

Nişte semnale care vin de dincolo de lume,
Pentru a smulge pe câte unul din ea,
Sunt eliberarea din carcera existenţei umane,
Dintr-un joc neînţeles din viaţa grea.

Frumuseţea lumii apare pregnantă,
O lume în care fiecare imagine este vie,
În care există o revelaţie în fiecare istorie-ntunecată,
În fiecare contemplare a unei frunze ruginie.

Ce conştiinţă poate fi mai spurcată
Decât a omului, degradat şi infect
Care trăieşte-ntr-o realitate aparentă,
Fiind mai mult condus de-un al său act?

Poate este vorba de acea exacerbare a simţurilor
Care dau o percepţie a lumii mai diferită pentru un om tânăr decît pentru unul în vârstă,
Ale cărui celule nervoase au fost distruse treptat în furtuni ale vârstelor,
La fel cu acea eliminare a senzaţiilor puternice, imperceptibile de gândirea degradată.

Omul nu admite să existe cineva oarecum diferit,
De aceea, îl distruge pe cel ce nu aparţine mediei.
Timpul se revarsă, omorându-l pe nechibzuit,
Pe cel care călcase neştiute reguli secrete ale măreţiei.

Nu poţi fi sigur că eşti doar cineva ce crede
Că ştie totul sau cineva care ştie totul,
Dar de fapt nu ştie nimic si nimic nu vede,
Pierzându-se definitiv şi irosind timpul.

Memoria ancestrală, care eludând porţile timpului,
Se deschide ca o cronică, preexistând în fiecare dintre fiinţele umane,
Dar iese la suprafaţă extrem de rar, estompând vălul irealului,
Dilatându-se în eternitatea intensităţii profane.

O încercare de însănătoţire a unor oameni,
Care sunt conduşi de aparenţe neimportnate,
Care îngroapă sub un strat de uitare şi de crini
O existenţă care nu se supunea legilor obişnuite.

18.02.2008

Nervozitate...

Avand un incident neasteptat cu "dragii" mei coleguti si mai ales cu "grupul divelor in devenire" despre care nu vreau sa povestesc am inceput sa caut niste citate si am gasit unele destul de interesante pe care vreau sa le postez.

Octavian Paler:
1. "Îmi iubesc ţara atunci când nu mă uit la televizor şi când nu merg pe stradă."
2. "A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea."
3. "Pământul e singurul loc în care se poate crea Paradisul."
4. "Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preţ."
5. "Una din prejudecăţile lumii noastre este de a pune eticheta, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au şi înţeles ceea ce au clasat."
6. "Daca iubeşti un om perfect, n-ai niciun merit că-l iubeşti."
7. "Cine se caută pe sine, găseşte lumea, cine caută lumea, se găseşte pe sine."
8. "Dragostea seamănă atât de bine cu lipsa ei încât uneori se confundă."
9. "Lacatele din noi se deschid cu o lacrima."
10. "Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile…"
11. "Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda."
12. "Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile “insuportabile”."
13. "Ca lumea să fie impresionată de moartea ta, trebuie să laşi în urmă un cadavru frumos. Dacă ai ratat prilejul să te sinucizi în tinereţe, mai târziu se va zice doar: “A trăit destul!”."
14. "Ceea ce m-a blocat de cate ori m-am temut ca ar putea exista un “maine” cand viata n-ar mai fi decat o umilinta continua, fara nicio scapare, a fost gandul ca, o data pasul facut, nu ai cum sa-l regreti."
15. "Dragostea nu este doar un zâmbet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit şi apoi vindecat de altul."
16. "Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine!"

Mircea Cartarescu:
17. "Aş vrea să am curajul să redevin un nimeni, dar curajul acesta nu-i este dat oricui."
18. "Ceea ce e insuportabil în „noua societate”, ştim cu toţii, nu sînt atît mizeria, frigul şi foamea, cît minciuna vîrîtă pe gît în fiecare secundă a vieţii tale, prăpastia între realitate şi ideologia înzorzonată a fericirii generale."
19. "Cine urăşte, se urăşte pe sine."
20. "Nu poti face nimic ca sa ai stil. Stilul nu il ai, ci il esti."
21. "Esti ce este, ce se vede, niciun strop mai mult. Eul nostru nu mai e altceva decat vidul interior indus de viata noastra supraaglomerata, supraocupata, din care nu ne mai alegem cu nimic din ceea ce cu adevarat conteaza."

Dalai Lama
22. "Daca ai o credinta sau o religie, asta e bine. Dar poti supravietui si fara ea."
23. "Nu e nevoie de temple, nu e nevoie de filosofii complicate. Creierul si inima mea sunt templele mele, filosofia mea este bunatatea."
24. "Tine minte ca sa nu obtii ceea ce vrei este adeseori un noroc incredibil."
25. "Uneori, cineva lasa o impresie dinamica spunand ceva, iar uneori cineva lasa o parere importanta nespunand nimic."
26. "Scopul vietilor noastre este sa fim fericiti."

27. "Fa ceea ce iti spune inima ca este corect sa faci - pentru ca oricum vei fi criticat. Vei fi condamnat indiferent ce vei face." - Eleanor Roosevelt
28. "Nu am dat gres. Pur si simplu am descoperit 10,000 de idei care nu functioneaza." - Thomas Eddison
29. "Marile spirite s-au confruntat intotdeauna cu opozitie violenta din partea mintilor mediocre." - Albert Einstein

Ireversibil

În lumea aceasta întunecată,

În care viaţa pare o tortură,

O inimă trăieşte îngheţată

Fără-ndurare şi fără măsură.

Timpul trece, nu se opreşte,

Vântul bate, totul merge înainte,

Viaţa se duce mai departe,

Numai eternul neant ne mai desparte.

Am căzut în mare, în apa monstruoasă,

Sub mine sunt lunecuşul şi năruirea.

Valurile sfâşiate sunt ca o plasă,

Mă înconjoară şi-mi spulberă fericirea.

Hăuri mă devorează pe jumătate,

Cad într-o prăpastie plină de beznă,

Mă-nec în amărăciunea de nedreptate

Şi enormitatea mă-ngroapă într-o ură străină.

Sunt îngropată de două infinituri:

De întinderea sărată şi de cer.

Unul e mormînt din uitate firmituri,

Iar celălalt e giulgiu din flori de ger.

În formidabilul, crepuscular abis

Sunt singură şi nimeni nu mă aude.

Implor întinderea, dar totul pare vis,

Infinitul nu ascultă şi nu crede.

Timpul nu se oprea în loc, trecea,

Amintirile se ştergeau, îngeri plângeau,

Tristeţea se cuibărea, fericirea se uita.

Totul era în zadar şi toţi mă uitau.

5.02.2008

Sentimente...

Sentimentele oamenilor sunt schimbătoare. De ce? De ce uităm atât de uşor momentele de fericire şi de ce putem trece atât de repede de la o stare de plictiseală, la una de nerăbdare? De la una de linişte, la una de frică, de la iubire la ură...

URĂ. Oare chiar ştiu ce înseamnă cuvântul acesta?
IUBIRE? Ceva dureros sau ceva ce te face fericit? Amândouă? Sau poate niciuna...
FRICĂ... Am simţit-o de multe ori, dar poate că cel mai frică imi este să nu-mi pierd sentimentele, oricât de dureroase ar fi.
LINIŞTE... Este poate o stare de calmitate? Serenitate? Este atunci când nu-ţi este frică, atunci când ai încredere.
NERĂBDARE... Nerăbdarea de a zbura spre zări necunoscute, de a vedea locuri noi, de a cunoaşte oameni noi...
PLICTISEALĂ, DEZGUST, SCÂRBĂ... lucruri pe care nu pot să nu le simt, pe care nu pot să mi le şterg din minte.
TRISTEŢE... Spunem că dacă nu suntem trişti nu putem să vedem lucrurile care ne fac fericiţi. Sau... tristeţea ne face să simţim că trăim. Eu nu sunt de acord cu lucrurile acestea. Eu cred că fiecare sentiment pe care îl avem, inclusiv tristeţea, ne face să vedem totul diferit, să simţim totul în alt mod.
O dată cu tristeţea vin MILA, DEZNĂDEJDEA...
Şi în sfârşit FERICIREA. Cea pe care toţi şi-o doresc. Cea pe care toţi o caută cu lumânarea şi nu văd că este chiar în faţa lor.

Oare de ce unele lucruri nu ţin pentru totdeauna? Oare de ce nu suntem noi infiniţi? Până şi sentimentele, care ar trebui să fie, se schimba. Oare chiar nu suntem făcuţi să avem tot ce ne dorim? De ce nu suntem niciodată mulţumiţi de ceea ce avem şi de ce mereu vrem să avem mai mult? Poate pentru că aşa e firea umană?

Oricât de mult am încerca să nu greşim aceasta este imposibil pentru că suntem oameni. Ce e rău în faptul că suntem oameni? Faptul că "păcătuim"? Dar oare de ce simţim nevoia de a face asta? Pentru că ne simţim bine? Pentru că ne este "interzis"? Eu nu cred lucrul acesta. Cred că adevărul nostru motiv este faptul că nu vrem să devenim fiinţe perfecte fără niciun cusur, ci vrem să simţim că suntem oameni. Vrem să ne simţim un pic mai legaţi de Pământul acesta, pe care deşi trăim şi îl stăpânim, nu este al nostru. Oricât de mult am vrea să-l avem nu putem. Nu putem să controlăm vremea, cutremurele, erupţiile vulcanice, dezvoltarea plantelor... Sau poate că putem?

Oricum, orice am face şi orice am zice totul va rămâne la fel. "MEREU"... un cuvânt intangibil pentru nişte fiinţe muritoare. Nu îmi este frică de moarte, doar că mi-ar fi plăcut să am mai multe vieţi ca să pot face toate lucrurile care îmi plac şi pe care mi le doresc. Mi-aş dori să fiu stăpână pe propria-mi viaţă. DE FAPT ASTA E CEEA CE OAMENII ÎŞI DORESC!

Poezii mai vechi

Storm

When the most powerful thunder is heard

You feel that your arm by your body is separated.

It can shake the hole world

And you can’t pronounce any word.

The face of the world is changing,

Step by step the storm is coming,

The wind is stumbling like a mad

Over everything and you’re sad.

Long blades of fire are crossing,

And enormous branches are burning.

A thin and long knife

Seems to be your entire life.

There is a tireless valley of a white terror

Which brings you only oblivion and horror.

Odd, white and blue eyes are watching you

And in a different world that isn’t yours they are calling you.

Snow


It is pouring with snow,

Everything is covered now

With a white dress

And the world is restless.

It is snowing with roars of laughter.

The flowers of frost are somber,

Bringing my feelings back,

Changing everything in black.

It’s snowing with the teeth of the snowmen,

Covering the world with pure velvet,

The snowfall of the snowdrop,

Making my tears to drop.

Snowflakes are running droved away

By the frost which comes into my way,

Fluttering creatures like the butterflies,

Freezing my soul when it flies.

Toothed flowers,

Bringing your powers,

From ashes of sugar are snowing

And my pain is growing.

O lacrimă

O noapte neagră, frumoasă

Mi-a luat toate speranţele uşor,

Lăsându-mi o lacrimă duioasă

Ce m-a făcut să simt un aspru fior.

Micile picături sunt lacrimi însângerate

Ce cad din negrul absolut.

Ele par fragile fărâme pictate

Ale unui suflet demult pierdut.

Totul a trecut acum,

Dar timpul nu poate şterge

Cicatricea din sufletul făcut scrum

De un ceasornic ce nu mai merge.

Ochi puri

Doi ochi atât de puri

Mereu m-au privit în tăcere,

În oglinda pe care-acum o furi

Pentru că vrei să mă-ngropi în durere.

Acei ochi nu mai au nimic

Din ceea ce au avut cândva,

Nimic frumos, nimic mirific,

Doar o sclipire pe care a observat-o cineva.

Totul este pierdut în ceaţa

Care mă cuprinde repede,

Deformându-mi toată faţa

Şi făcându-mă în nimic a crede.

Sufletul mi-a fost furat,

Niciodată nu voi fi iertată

Că mi-am pierdut visul curat,

Că inima mi-a fost însângerată.

O minciună

Trăim doar ca să murim,

Trăim pentru o minciună,

Trăim ca să suferim,

Trăim luminaţi de lună.

Suntem doar nişte umbre

Care bântuie pământul,

Acest loc de gânduri sumbre

Care ne sunt mormântul.

Trăim doar ca să plângem,

Trăim pentru a simţi iubirea,

Trăim ca să stingem

Lumina care lasă în urmă durerea.

Ne ascundem după o sticlă mată,

Zâmbim şi spunem că avem o viaţă bună,

Dar nu realizăm niciodată

Că trăim pentru o minciună.

Morbid

Into a core of darkness

Where the space is narrow

And decorated with dead angels full of sadness,

Where the world is full of sorrow,

Where it smells of decomposed corpse and death,

In the hot swamp full of spiders,

In the death’s dials

The contempt and the infamy burn.

Past are the days when the rays of the sun

Still shone to this forlorn place

And this share memory makes me want to run

And it’s really painful enough

To wish they had never been.

In this pride land I was borne.

I feel like a dark night in autumn,

Like a black summer storm.

The ghosts come from darkness.

They splash everywhere just tears.

I bend my forehead, drowning in loneliness

And I take with me the pain and the fears.

In the deaf silence… thee is my soul.

I thrill and feel disfigured.

My soul floats… I fall…

A soul screams without being heart.

Dead heart

An obscure sun, a shady moon,

The loneliness disappears in the eternal nothingness.

The wind wipes my hidden thoughts very soon

And the rain washes my untold words with sadness.

The time passes, I hear just voices

And not even the shadows caress me.

Silence… the horizon drowns the sky in noises.

Death… snowflakes fall over the cemetery.

Snowflakes lay slowly caressing the graves

As the century would let down the sky above the waters.

Old graves hide their mysteries.

I tore out the light from the time of shadows.

Flowers of ice cover the stone

That keeps closed hearts,

Not a rotten and disfigured bone,

Which once had beaten.

I look everywhere and I see my grave

And my heart that beats in it.

I can’t brake the wonder from within

And I can’t give life to a heart.

Dacă am făcut vreo greşeală sa ştiţi că n-a fost cu intenţie...

Vis...

Când eram mică, când cineva mă întreba ce vreau să fiu când voi fi mare, le spuneam că vreau să devin gâscă. Când mă gândesc la lucrul acesta şi la multe altele îmi dau seama că noi n-am fost făcuţi să avem viaţa pe care ne-o dorim. E adevărat că avem unele dorinţe atât de puternice care devin realitate şi totuşi un vis, ca de exemplu a deveni o gâscă nu se va împlini niciodată. Trist, dar adevărat.

Uneori cred că suntem neputincioşi şi slabi. Cu cât vrem să părem mai puternici cu atât suntem mai slabi. Şi tocmai din cauză că nu vrem sa ne recunoaştem slăbiciuniile şi friciile suntem slabi...

Vartejul umbrelor...

Scopul meu... toată lumea are un scop în viaţă sau poate doar asa am fost învaţaţi sa credem... Toţi avem aspiraţii înalte sau poate nu avem deloc...

Scopul meu... sau poate doar o utopie... Un vis sau poate doar o iluzie... Un adevăr sau poate doar o minciună din acelea care ne fac viaţa mai frumoasa... M-am săturat de minciuni!

Sa revenim la scopul meu care nu are nicio legătură cu bani, carieră etc. Are legătură cu mine, cu visul meu, o speranţă... Acea mică speranţă din sufletul tău care, în ciuda tuturor lucrurilor dureroase care ţi s-au întâmplat, încă mai arde, la fel de vie ca la început. Oare totul este adevărat? Oare nu e o altă greşeală?

Cu cât stau şi mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu mă potrivesc cu ceea ce sunt acuma, cu ceea ce trăiesc... Poate e doar o închipuire. Oare chiar voi fi în stare sa realizez tot ce mi-am propus? Să realizez lucrurile în care cred, în care mi-am pus speranţa... De ce ma simt atât de departe? De ce am avut toate visele acelea dacă acum nu mai înseamnă nimic pentru mine?




Cred că am aberat destul pentru o seară...